Boo-hoo:)

Halloween - o alta sarbatoare importata dar care pare sa prinda din ce in ce mai bine si la noi. Si de ce nu ar fi asa? Vorbim doar de ceva care se serbeaza, lumea se costumeaza (nu neaparat fioros), se sculpteaza dovleci...cul :)

 Am vazut si auzit o multime de pareri contra Halloween: cum ca nu e o sarbatoare romaneasca, nu e in linie cu credinta noastra si altele asemenea. La un sondaj de opinie organizat de un post de radio a reiesit ca daca faci ceva de ziua asta nu esti nici macar patriot, ca de exemplu ar trebui sa ne imbracam in frumosul nostru port popular si sa aratam astfel ca nu suntem de acord cu costumatia presupun. Nebunie curata! Oameni buni, sa ne revenim - patriotismul nu se masoara in opinci, itari si fote, nu se masoara in opozitia fata de sarbatorile astea care nu sunt ale noastre! Nu se masoara nici macar in numarul de cruci pe care le facem cand trecem prin fata unei biserici! Patriotismul e altceva, care pleaca din interiorul fiecaruia, se vede in lucrurile marunte pe care facem in fiecare zi...dar asta e o cu totul alta discutie.

Pe mine personal Halloween nu ma impresiona cu nimic pana acum 3 ani, era o zi ca oricare alta, in care vedeam la stiri ce se intampla, vedeam poze ale amicilor pe FB costumati si cu dovleci, dar nu era ceva care sa ma atraga cu ceva. Ei bine, a venit data primei serbari de sfarsit de octombrie a piscotelului, a trebuit sa alegem o costumatie (Printesa Sofia) , eu sa aleg un dovleac, sa-l sculptez, sa-l decorez, astfel incat sa aiba cu ce sa mearga copilul la gradi. A fost prima incercare, dovleacul nostru a primit diploma de "Cel mai serios" :) Copilul a fost fericit si asta conteaza mai mult decat orice! Anul trecut si anul asta la fel - incantare maxima! Cum sa nu iubesti Halloweenul...pentru ca pana la urma nu e vorba despre aceasta sarbatoare in sine, ci despre faptul ca este ceva de sarbatorit :)

Anul asta am "operat" dovleci pentru a treia oara :) daca anii trecuti ma ocupam de unul singur, acum am lucrat la 2 (deh...#tatadefete) A fost fun, insa astept cu interes ziua cand cele mici ma vor si ajuta, nu doar face galerie...

Am avut la indemana niste unelte ieftine pentru dovleci, dar foarte bine gandite. Pacat ca sunt de unica folosinta...pentru la anul trebuie sa gasesc unele mai solide :)

Work in progress:

Si rezultatul final cu care micile vrajitoare s-au prezentat la gradi (in realitate aratau putin mai bine :P)

Happy Halloween tuturor!

Astăzi e ziua ta

Au trecut 5 ani, ca vântul și ca gândul.  Ani frumoși,  în care am avut ocazia sa descoperim lucruri noi împreună cu copilul (și mai apoi copiii), sa ne bucuram de fiecare moment petrecut împreună,  sa ne simțim mândri la fiecare reușită,  sa suferim la fiecare episod de boala, sa ne supărăm, sa ne împăcăm și altele asemenea. Practic acum cinci ani ni s-a schimbat viata peste noapte însă cu siguranță am ieșit în câștig :)
La multi ani Steficel (aka Piscotel)

Copilul la treaba

Aici a gresit Boureanu ca nu a pus-o pe fiica-sa sa munceasca: la bucatarie, la curatenie prin casa...Copilul nu trebuie lasat sa se odihneasca, el trebuie exploatat astfel incat sa se stoarca din el si ultima picatura de energie - dupa o sesiune buna de munca nu mai e in stare sa se gandeasca la altceva iar parintele isi poate vedea linistit de ale lui.

STOP! Evident ca vorbele de mai sus nu trebuie interpretate ca atare :)

Zilele astea vad ca e mare breaking news faptul ca mai sus numitul fost politician (sau poate ca inca mai e, habar nu am) si-a bruscat fata in mijlocul strazii. Rezonez in totalitate la problema pe care o are un tata cu copilul lui (eu am doua fete asa ca sunt dublu ingrijorat:), insa nu pot sa am simpatie fata de personajul respectiv care parca a cautat in fiecare zi sa ajunga la acest rezultat prin felul in care a ales sa-si traiasca viata. Imi este greu sa cred ca intre sotiile care l-au tot parasit si pustoaicele cu care umbla acum mai are timp sa o mai strecoare si pe fiica, asa ca rezultatul nu era greu de anticipat.

Pe de o parte mie imi da mana sa fiu critic, pentru ca fetele mele sunt mici, iar problemele cu care ne confruntam in prezent sunt la fel de mici ca si ele - nu vreau jucaria asta, vreau rochita cealalta, vreau codite, nu vreau la somn, nu vreau sa mananc etc. Nimic iesit din comun, insa in marea majoritate a timpului se lasa cu tipete, plansete, sughituri pe de o parte si diferite reactii de cealalta parte :) Insa am constatat un lucru extrem de important: intotdeauna copilul nu vrea altceva decat atentie, daca in timpul unei crize ii arati ca esti alaturi de el, ca te implici cumva in viata lui revine imediat la sentimente mai bune. Implicarea asta nu inseamna neaparat luat in brate si consolat, pentru ca asta nu face decat sa cumpere pacea pe termen scurt. Insa daca de exemplu propui sa luam o carte sa citim o poveste, sau sa facem impreuna un puzzle sau orice actiune care presupune colaborare atunci lucrurile se schimba imediat ca prin minune.

 ...aproape intotdeauna:)

pentru ca exista si situatii in care nimic nu functioneaza - gen "mai vreau sa stam in parc" cand singura varianta este sa fii calm, sa-ti astupi urechile, sa ai servetele la indemana sa stergi nasucul si lacrimile si sa astepti sa treaca.

Pentru diversificare, sa nu ne plictisim, noi mai avem si varianta "eu prima" care poate da nastere la niste probleme foarte grave cu noi crize de plans pentru cea care prinde locul 2. Competitia nu e rea in general, dar parca datul din coate care sa intre prima in lift nu se incadreaza la asa ceva...

Cam asa se intampla la noi, din ce am discutat cu unul cu altul inteleg ca si in alte parti e tot cam la fel, ce sa mai comentam, vine la pachet cu rolul de parinte, lucruri pe care nu ti le spune nimeni inainte, la care nici nu te gandesti insa le descoperi cu "bucurie" pe parcurs :).

Noi incercam sa implicam fetele cat mai mult in viata noastra si noi in a lor, incercam sa stam cat mai mult alaturi de ele, sa stam de vorba, sa ne jucam impreuna, sa citim impreuna, sa calatorim impreuna, sa ne uitam la "micul meu ponei"impreuna :). Cu timpul sunt convins ca si problemele vor deveni mai mari, insa fiind aproape in permanenta si invatand impreuna vom reusi sa le depasim si sa nu ajungem in situatii precum cele din media.

Vaccinul

Cum ne apropiem de 5 ani, doctorita de familie ne-a anuntat ca piscotelul cel mare trebuie sa faca vaccin. Iar? Da, este unul dintre cele obligatorii. Ok, daca asa trebuie...facem, cum nu?

Trebuie sa spun ca sunt unul dintre cei care sunt pentru vaccinuri - noi le-am facut pe toate cele obligatorii si unele suplimentare de pe o schema voluntara recomandata de pediatru. Nu credem ca un copil e protejat cu incantatii sau mancare vegana sau mai stiu eu ce, asa ca din cand in cand ne transformam in niste parinti foarte rai care duc copiii la intepat. Ieri a fost o astfel de zi:)

Dilema inainte de toate: sa spunem sau nu copilului ce urmeaza sa se intample? Cum nu mai e un bebelus si nu o mai poti duce de nas chiar asa usor (desi mie imi mai iese cate o farsa din cand in cand) am decis ca e mai bine sa stie, sa nu ma trezesc la fata locului ca o pune de o drama cu lacrimi si tipete. A reactionat foarte bine, atat inainte cat si dupa - eu si cand ma duc la recoltare pentru analize ma duc cu inima stransa, fiica-mea nu are nici o treaba. A plecat chiar incantata de acolo, cu cateva jeleuri (desigur foarte sanatoas) primite de la doctorita. Dar pe langa jeleuri care vin si se duc repede, a mai primit niste piese de rezistenta numai bune de impresionat copiii de la gradi: un plasture (tati tati pe asta nu-l mai dau jos niciodata!)

si un abtibild cu un ursulet:

Desi am sperat ca le va pierde pe amandoua pana seara, dorinta nu mi s-a indeplinit...plasturele am reusit sa-l subtilizam la baie, dar ursuletul inca ne vegheaza in camera ei :)

Peste o luna trebuie sa mergem cu cea mica - acolo lucrurile nu mai sunt asa simple, trebuia sa-mi semene cineva si mie:) Dar mai e pana atunci...

Piscotel la gradinita

Ma simt putin exclus si chiar invidios - oriunde ai merge zilele astea e pe baza de "back to school", deci ce ma fac eu care nu am treaba cu scoala? La mine nici macar "back to gradi" nu e pentru ca noi am revenit deja de la 1 august aici :)

Intorcandu-ma putin in timp trebuie sa spun ca am avut mare noroc cu bunicii care au fost langa noi in permanenta si s-au ocupat de copii, insa la un moment dat a devenit evident faptul ca junioarele au nevoie de companie de varsta lor, iar iesirile in parc nu erau suficiente. Cum trebuia sa trecem intr-o alta etapa, am trecut la cautarea unei gradinite. Stat sau privat? Aici nu am avut prea multe de cantarit, am mers pe privat din start. Foarte important era insa apropierea de casa, asa ca am redus lista la trei locatii pe care ne-am propus sa le vizitam, sa le evaluam, sa facem un punctaj...chestii de-astea stiintifice.

Prima vizita a fost la locatia cea mai apropiata de casa, pe care o si vedeam in fiecare dimineata in drum spre lucru. Luat copilul cu noi sa vada cum sta treaba si intram in curte - aici desi era august, destui copii la joaca iar fiica-mea, mare amatoare de societate s-a introdus imediat in mijlocul lor si a trecut la colorat, pictat etc. Noi am luat cladirea la vizitat, vazut bucataria, salile de clasa, sala de sport, discutat cu managerul etc. Cand am iesit sa nu mai putem sa luam copilul sa ne vedem de drum - ii placea deja la nebunie :) Pana acasa (si mult dupa aceea) ne-a vorbit numai despre cum vrea ea sa mearga la gradi, dar nu oriunde, ci la "acea" gradi! Ei bine, cum eu sunt intotdeauna atent la nevoile clientului, si cum si mie imi placuse atmosfera, alegerea a fost facuta, asa ca am scapat de alte vizite. Cum s-ar zice: vazut, placut, inscris!

Au trecut doi ani de atunci si nu avem nici un fel de regret legat de alegerea facuta, pentru noi este alegerea perfecta. Copilul este fericit, merge cu drag acolo in fiecare dimineata - la noi daca vrei sa o pedepsesti o ameninti ca o tii acasa :) Iar placerea asta a transmis-o si numarului 2, care anul asta intra in grupa mica, si ea merge cu acelasi entuziasm in fiecare dimineata. Am avut noroc, ce pot sa spun :)

Acum am o oarecare ingrijorare legata de scoala - peste un an incepem pregatitoarea si ma tem de un soc, dar despre asta la timpul potrivit. Bine ca la gradi au si program de after school, sa fie tranzitia mai usoara :)

Piscotelul si tehnologia

Stau cateodata si ma intreb daca sunt un parinte responsabil care are grija sa-si creasca copiii asa cum "scrie la carte". Cum sunt o persoana pozitiva imi raspund tot singur: DA! Insa dupa propria mea carte :) pe care inca nu am scris-o dar o traiesc zi de zi.

Acum cinci ani, la nasterea primului piscotel, ni s-au recomandat ca lecturi obligatorii niste "manuale" - ceva cu evolutia copilului pana la 3 ani si apoi un al doilea volum care acoperea probabil perioada de dupa 3 ani :) Constiincios cum sunt am purces la achizitia lor imediata - doua volume de cateva sute de pagini fiecare!!! WTF? Probabil ca autorul este un geniu in materia cresterii copiilor, insa eu (de fapt noi) am decis sa pastram intacte cele doua volume pe care sa le transmitem generatiei urmatoare - cine stie, poate nu se mai gasesc atunci :)

Nu stiu ce abordare are respectivul autor legata de contactul copilului cu tehnologia (tablete, telefoane, calculatoare, televizor), nu m-a interesat, insa observ in jurul meu ca ideea de baza e ca aceasta e daunatoare si trebuie evitata cat mai mult. Copilul trebuie sa se joace, sa faca sport si sa citeasca - probabil asa va descoperi ce scrie in carte, nu? Insa in nici un caz nu trebuie sa se atinga de vreun telefon, tableta sau mai stiu eu ce, nu poate invata nimic bun si e o pierdere de vreme.

Sunt foarte de acord cu ideea ca piticii trebuie sa se joace - si asta cat mai mult posibil pentru ca daca nu acum atunci cand? Maine poimaine vine scoala peste ei si s-a cam terminat. Joaca e de baza la varsta lor, si prin joaca fac si sport, pentru ca doar nu o sa stea pe loc sa ai si tu un pic de liniste, nu, trebuie sa se agite in toate partile, in general la viteza maxima pana se consuma bateriile si pica de oboseala!

Cartile sunt foarte bune - copiii mei au fost expusi la carti inca din primele luni de viata. Le adora pur si simplu! Evident, inca nu citesc, insa ideea de carte le place. Iar bucuria pe care o afiseaza cand primesc cate o carte este de nedescris in cuvinte.

Ce facem insa cu device-urile pe care le avem cu totii la indemana? Eu recunosc ca sunt un impatimit, imi place sa am si folosesc zilnic (poate prea mult cateodata) si probabil nu am fost cel mai bun exemplu pentru copii. Insa pe de alta parte nu sunt de acord cu privarea lor de acces la mijloacele de informatie. Disney Channel este minunat, are numai personaje de la care se poate invata cate ceva si este canalul favorit al fetelor - din pacate are si reclame, asa ca fetele mele sunt tot timpul la curent cu ultimele noutati in materie de jucarii :)

Tableta si telefonul sunt doua obiecte care le fascineaza pur si simplu - ca sa nu ne certam, au propria lor tableta la care au acces in conditiile in care sunt fetite cuminti (si desigur daca isi aduce cineva aminte sa o incarce). De multe ori vin la mine si imi canta tot felul de cantecele pe care la inceput credeam ca le stiu de la gradinita, insa cu timpul am realizat ca le stiu de pe Youtube, aplicatia lor favorita (de fapt singura pe care o folosesc). Ca bonus pentru parinti, cand au tableta se inteleg mai bine ca niciodata, nu tu cearta, nu tu inghionteli, nu tu tipete...ai zice chiar ca sunt surori:)

Cu telefonul e putin diferit - singurele iconite de interes sunt camera foto si galeria de imagini. Cum in arhiva de imagini sunt poze de-ale lor in cea mai mare parte, se admira fara sa se plictiseasca...cred ca sunt un pic narcisiste:) Cand ai doua fete care stiu pe ce sa apese sa ajunga la poze trebuie sa ai grija sa pastrezi un echilibru intre imaginile cu ele. Preferabil este sa fie amandoua, insa nu se poate intotdeauna...

Eu unul sunt de acord cu accesul la tehnologie, pana la urma asta este viitorul. Intr-un fel sau altul, ca vrem sau nu vrem, in viitor lumea va fi altfel decat o percepem acum. Ele iau tehnologia asa cum e, o prind din zbor si li se pare ceva foarte natural, iar ceva ce este natural nu trebuie inabusit. Evident, exista si reversul, orice lucru poate fi si periculos in cantitati exagerate, insa daca esti putin atent la cantitate si calitate totul este in regula. Probabil mai incolo va trebui sa fiu mai atent la continutul pe care il vor accesa, insa in nici un caz nu le voi ingradi accesul. O fi bine, o fi rau, timpul va decide...

Tata de fata (sau ca sa fiu mai "precis": de fete)

Nu trece zi fara sa-mi dau seama ca fac parte dintr-o categorie aparte, si anume aceea a tatilor de fete. Unii au una, altii (cum sunt si eu) au doua, altii chiar mai multe :) Cica noi am fi de "vina" ca au iesit fete si nu baieti, noi fiind cei care venim cu nu stiu ce cromozom - ce o mai fi si ala :) Pai daca e vorba de vina cuiva, eu unul mi-o asum cu drag, si nu as vrea nimic schimbat.

Ai o multime de avantaje in calitate de tata de fata, inveti o multime de lucruri noi in fiecare zi - spre exemplu eu am o problema legata de culori, pentru mine ele se limiteaza la ROGVAIV. Gresit, esti corectat imediat cu "tatiiii asta nu e verde, e vernil!"...si altele asemenea. O doamne! Pe urma vin tare din urma printesele Disney, trebuie sa stii care e Belle, care Rapunzel, care e Merida etc, Alba ca Zapada mai are si sapte pitici dupa ea:) Inveti, nu ai ce sa faci. Mai si gresesti, insa esti intampinat imediat cu niste proteste ferme pe doua voci care te aduc imediat pe linia de plutire.

Un avantaj extrem de important pentru mine este acela ca nimeni nu se asteapta ca tu sa ai vreo idee legata de imbracamintea si incaltamintea fetelor, accesorizare si asortare. Din fericire mi-am dovedit in timp incompetenta in aceasta directie asa ca nu exista riscul sa am vreo responsabilitate pe sectorul asta.

E treaba exclusiva a mamei lor iar in rarele cazuri in care chiar trebuie sa aleg eu haine de cele mai multe ori rezultatul nu este cel asteptat. Ca sa nu mai spun de codite, impletituri, agrafe etc, unde iarasi sunt complet pe langa subiect. Pai cum sa faci asa ceva?

Cu toate astea fetele par sa ma simpatizeze: vin la mine sa le iau in brate, sa le mangai, se bucura cand ma vad, vin la mine chiar si atunci cand sunt suparate si plang - sa le sterg ochii si nasul. Suna frumos nu-i asa? Ei bine asa si este pana iti dai seama ca au o capacitate nebanuita de a face zgomote la care nu te-ai astepta ca sunt in stare fiind atat de mici :) Plansul este acompaniat intotdeauna cu tipete de simti ca ti se infunda urechile...si par neobosite. De cele mai multe ori este o piesa de teatru bine pusa in scena pentru a impresiona - oare de-asta sa vina in special la mine in momentele astea? Probabil ca da :)

Perioada e minunata, nu am ajuns nici macar la scoala, asa ca totul e doar joaca. Eu mai am unele temeri pentru mai tarziu, dar mi-am propus sa le abordez la timpul potrivit - nu-mi iese din cap scena din filmul blended in care doi tipi discuta despre copiii lor adolescenti: tatal baiatului, mandru nevoie mare de odrasla lui ii spune celuilalt (care are fata) ca e "screwed". Iar eu am doua :) Sunt momente in care te gandesti ca o pusca cu sare nu strica la casa omului...

Amintiri

Nu stiu altii cum sunt insa eu cand imi aduc aminte de inceputurile mele in calitate de parinte ma apuca asa o nostalgie...iar astazi am fix asa ceva, mai ales ca e ziua de nume a Alexandrei iar ziua Stefaniei se apropie cu pasi repezi :)

Cum spuneam m-au napadit amintirile. Acum cinci ani pe vremea asta aveam grija de o burtica frumoasa si asteptam cu nerabdare sa iasa afara continutul, sa ne bucuram de ea cum se spune. Noua luni de zile (vorba vine noua, sa zicem ultimele sase) am crezut ca e dificil, ca trebuie sa te asiguri ca e totul in regula, sa te implici ceva mai mult la diverse activitati, sa te certi prin supermarketuri la cozi unde nimeni nu lasa locul unei gravide care oboseste usor (IKEA face exceptie aici, bravo lor) si alte chestii asemenea. Bine macar ca nu am avut de-a face si cu pofte ciudate in miez de noapte - am fost chiar norocos aici.

Abia dupa ce a venit ziua cea mare am inteles cu adevarat sensul cliseului "sarcina este cea mai frumoasa perioada din viata unei femei" - eu m-as aventura sa spun ca e o perioada frumoasa si pentru barbat fata de ce se intampla dupa nastere :) Viata ti se schimba radical! In primul rand nu mai dormi - dar cine are nevoie de somn? Daca esti un delicat care nu suporta mirosurile "diferite" atunci ai o problema, pentru ca nu e nimeni sa te salveze in cazul in care ramai singur acasa cu copilul...faci pe loc o specializare la locul de munca de nici tie nu-ti vine a crede cat de priceput esti! Iar daca faci greseala sa lasi sa se si vada ca stii cum se procedeaza esti promovat pe loc la pozitia de schimbator de scutece. Iar asta e un rol care se lipeste de tine ca timbrul de scrisoare, nu mai scapi - in cazul meu sunt inca specialistul numarul 1 in casa! De asemenea trebuie sa fii pregatit sa suporti sunete pe diferite tonalitati, de regula inalte, sa incerci sa ghicesti ce are de plange - de cele mai multe ori sunt 3 variante pe care nu am reusit niciodata sa le diferentiez, asa ca de fiecare data le luam prin eliminare:
1. ii este foame - cel mai frecvent motiv de plans care se rezolva scurt cu un biberon pregatit rapid
2. a facut pe ea - se remediaza rapid prin interventia expertului
3. o doare burta de la colici - aici nu e nimic de facut, poti sa-i dai diverse chestii dar parerea mea e ca sunt apa de ploaie...

Prepararea biberonului este iarasi o activitate cotidiana obisnuita pe care ajungi sa fii in stare sa o executi cu o maiestrie desavarsita la orice ora din zi sau din noapte. Procedura e simpla: masori cantitatea de lapte, adaugi cantitatea corespunzatoare de apa, amesteci bine si il aplici in gura larg deschisa. Dupa un timp mi-am dat seama ca se poate optimiza acest proces de masurare a laptelui, asa ca aveam tot timpul la dispozitie niste cutiute in care puneam dimineata cantitatea necesara iar biberonul era gata in cateva secunde. Asta si pentru ca ambii mei copii nu au suportat lichidele calde niciodata, asa ca nu au baut decat la temperatura camerei - mare noroc pe mine:)

Devii expert in multe chestii in calitate de parinte, te imprietenesti cu toate farmaciile (sau farmacistele, cum vreti) din cartier, pentru ca orice ai avea nevoie gasesti la farmacie. La inceput nu te pricepi si o "musti ca guvidele" de unde e mai scump, insa pe parcurs, dupa ce iti faci card de membru la toti realizezi ca stai in Tei iar in zona ai o farmacie cu cele mai bune preturi pentru asa ceva - astia nu mi-au facut card insa tot la ei ma duc si in ziua de azi :)

Ca sa inchei cu nostalgia de astazi, vreau sa spun doar atat: niciodata nu esti pregatit in totalitate pentru a fi parinte, nici sufleteste si nici cu ce iti trebuie, pornind de la haine si pana la diverse articole marunte. Pai sa-mi spuna mie cineva ca inainte de nastere s-a gandit o secunda macar la faptul trebuie sa spele copilul in fiecare zi si sa dea cu betadina pe bucata aia de cordon de la buric pana cade. Cu betadina! WTF is that? Asta e doar un exemplu - ideea e ca desi nu esti pregatit lucrurile astea se prind repede din mers si totul va fi in regula. Iar satisfactiile pe care le ai zilnic de la copii te fac sa consideri ca merita orice efort.

Dino Parc

Nu am inteles niciodata pasiunea copiilor de azi pentru dinozauri, eu nu am avut asa ceva, cred ca nici nu stiam prea multe despre ei. Dar pentru pustimea de azi e ceva la ordinea zilei, daca nu stiu cum se numeste unul este suficient sa le spui o data si au retinut - eu dupa 5 minute am si uitat, dar poate la mine este si varsta de vina...

Ok, daca tot ne plac monstrii preistorici si se si intampla sa existe un parc tematic relativ aproape de Bucuresti, hai sa vedem si noi despre ce este vorba. Plecam sambata dimineata spre Valea Prahovei, toata lumea entuziasmata, o plimbare de 2 ore si gata, vom ajunge. Ei bine, rationament gresit - vorba aia romaneasca cum ca socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ este extrem de adevarata, mai ales cand traseul tau implica DN1, pentru ca de la Nistoresti incepe un blocaj care cu greu poate fi explicat logic. Ai zice ca e cel mai rau lucru care se poate intampla, pana la urma ce insemna 30 - 60 de minute in plus? Ei bine, daca ai doi copii plictisiti si care tipa non stop "vreau la dinozauri" iti vine sa o iei pe contrasens in stilul "ghertzoi" si sa nu te uiti in urma. Cum asta nu ne caracterizeaza :), induram stoic acest calvar si reusim cu greu sa iesim din Comarnic. Minunat, am reusit! Comarnic este doar incalzirea insa, adevarata proba a rabdarii apare la iesirea din Sinaia...nu mai insist insa pentru ca oricum toata lumea stie cum sta treaba acolo, dar tot am simtit nevoia sa ma racoresc:)

Ajungem intr-un tarziu la Rasnov, la baza urcarii catre cetate. Aici soc si groaza: probabil sunt de zece ori mai multe masini decat locuri de parcare, si nu exagerez deloc cand spun asta. Masini parcate in sant, in noroi, in pozitii oarecum nefiresti - jos palaria pentru soferii care au reusit asa performanta, eu nu as fi reusit cu siguranta. Intru in parcare cu inima destul de stransa, ma gandesc sa dau o tura doua, dupa care sa ies si sa gasesc si eu un loc liber intr-un sant din apropiere, insa miracol - in fata mea apare un loc liber liber. Ma uit in stanga, ma uit in dreapta sa nu cumva sa fie al cuiva, nimic, ma uit atent sa nu aiba vreun obstacol ceva...iarasi nimic. Imi zic ca cineva acolo sus ma iubeste, am patimit destul pe drum, macar aici sa mearga treaba unsa. Si asa a si mers de acum inainte:)

Intrarea in parc este undeva cam pe la jumatatea ascensiunii catre Cetatea Rasnovului. Ascensiunea asta este mai mult o plimbare de duminica insa sunt surprins intotdeauna sa vad ce bataie e pe trenuletele alea care urca turistii sus. Pe bune ca nu inteleg de ce te-ai inghesui precum sardelele in vagoanele alea in loc sa faci cativa pasi - cu fiica-mea la 5 ani drumul pana la parc a durat sub 10 minute, probabil pana la cetate ar fi fost vreo 30 cu totul, dar pana la urma e alegerea fiecaruia.

Ei bine, am ajuns - lume cata frunza cata iarba. Cumparat bilete - 3 persoane 76 de lei parca  (copiii sub 3 ani au intrare gratuita, asa ca am profitat de "oferta") si am intrat in tara dinozaurilor. Cum intri dai direct de magazin si trebuie sa duci munca de lamurire serioasa ca revenim, nu e cazul sa stam acum. Inauntru cred ca poti sa stai o zi intreaga cu niste copii mai marisori, au tot felul de activitati la care acestia se pot insuruba, parintii pot si ei sa stea la o masa sa manance si sa bea ceva, ce mai, e bine gandit. Noi avand copii mititei ne-am limitat sa urmam traseul dinozaurilor - o poteca in bucla de-a lungul careia sunt mai multe machete in marime naturala, unele scot si sunete:)

Exista si macheta unui vulcan, unde suntem anuntati ca acesta erupe la fiecare 3 minute - ooo, nu am vazut niciodata o eruptie, asa ca trebuie sa vedem. Ne asezam pe bancuta, bem putina apa si asteptam. Dupa un timp incep sa se auda niste bolboroseli, lumea devine impacientata - erupe vulcanul! Scoate camera, selfie stick-ul, telefonul, ca tot romanul nu? Se aude apoi un fsssssss, iese putin fum...si gata, asta a fost eruptia :)

Nu-i nimic, gasim noi alti dinozauri!

Fiica-mea cea mica o tine incontinuu cu "vai de capul meu" la modul entuziasmat :), cea mare in schimb are o alta problema: unde este T-Rex? Tati, trebuie sa fie pe aici pe undeva, nu aveau astia cum sa faca un asa parc fara el, nu? Deja incep sa ma intreb daca nu cumva l-am ratat, o fi fost ascuns dupa tufisuri, ce ma fac cu copilul, ce explicatie ii dau? Numai ca ziua mea norocoasa continua: iata-l in toata splendoarea lui:

Daca l-am bifat pe T-Rex deja misiunea se considera a fi deja indeplinita asa ca ce mai ramane de facut decat sa mergem la magazin - fiica-mea ar fi incercat tiroliana, escalada, insa oricat de norocos incepusem sa fiu am decis ca e mai bine sa nu fortez nota si sa amanam experientele astea pentru mai tarziu (mult mai tarziu daca e sa ma intrebati pe mine). La magazin problema - amandoua il vor pe T-Rex, numai ca tati stie ca se plictisesc de aceeasi jucarie destul de repede si le convinge cumva sa aleaga si altceva. Scurta negociere intre ele iar cea mica se alege cu un Triceratops (cum spuneam mai inainte, pana am iesit din parc eu am uitat cum il cheama, am cautat acum pe google sa-mi amintesc).


Ne-a placut foarte mult experienta, o recomand cu caldura. Nu stiu cine e investitorul - am vazut ca e cu fonduri europene, nu stiu daca restul e privat sau e Consiliul Local Rasnov, insa mi se pare geniala ideea. Si de mare succes mai ales. Bravo din toata inima si mai venim :)

Prefata

Ma uit in stanga, ma uit in dreapta si vad ca multa lume activeaza pe bloguri, fie ca are sau nu vocatie, pare sa fie un trend. Stiu ca am intarziat, dar nu vreau sa pierd tren(d)ul asta :) asa ca incepand de azi voi scrie. Ce voi scrie? E, asta e o intrebare  buna la care nu stiu sa raspund acum, dar sunt sigur ca imi vor veni idei pe parcurs.

Deocamdata problema mea principala este cum sa setez blogul, cum sa pun poze, linkuri etc.

Sa incerc sa pun un prim link: www.piscotelul.ro

Si o imagine: