Au trecut 5 ani, ca vântul și ca gândul. Ani frumoși, în care am avut ocazia sa descoperim lucruri noi împreună cu copilul (și mai apoi copiii), sa ne bucuram de fiecare moment petrecut împreună, sa ne simțim mândri la fiecare reușită, sa suferim la fiecare episod de boala, sa ne supărăm, sa ne împăcăm și altele asemenea. Practic acum cinci ani ni s-a schimbat viata peste noapte însă cu siguranță am ieșit în câștig :)
La multi ani Steficel (aka Piscotel)
joi, 22 septembrie 2016
joi, 15 septembrie 2016
Copilul la treaba
Aici a gresit Boureanu ca nu a pus-o pe fiica-sa sa munceasca: la bucatarie, la curatenie prin casa...Copilul nu trebuie lasat sa se odihneasca, el trebuie exploatat astfel incat sa se stoarca din el si ultima picatura de energie - dupa o sesiune buna de munca nu mai e in stare sa se gandeasca la altceva iar parintele isi poate vedea linistit de ale lui.
STOP! Evident ca vorbele de mai sus nu trebuie interpretate ca atare :)
Zilele astea vad ca e mare breaking news faptul ca mai sus numitul fost politician (sau poate ca inca mai e, habar nu am) si-a bruscat fata in mijlocul strazii. Rezonez in totalitate la problema pe care o are un tata cu copilul lui (eu am doua fete asa ca sunt dublu ingrijorat:), insa nu pot sa am simpatie fata de personajul respectiv care parca a cautat in fiecare zi sa ajunga la acest rezultat prin felul in care a ales sa-si traiasca viata. Imi este greu sa cred ca intre sotiile care l-au tot parasit si pustoaicele cu care umbla acum mai are timp sa o mai strecoare si pe fiica, asa ca rezultatul nu era greu de anticipat.
Pe de o parte mie imi da mana sa fiu critic, pentru ca fetele mele sunt mici, iar problemele cu care ne confruntam in prezent sunt la fel de mici ca si ele - nu vreau jucaria asta, vreau rochita cealalta, vreau codite, nu vreau la somn, nu vreau sa mananc etc. Nimic iesit din comun, insa in marea majoritate a timpului se lasa cu tipete, plansete, sughituri pe de o parte si diferite reactii de cealalta parte :) Insa am constatat un lucru extrem de important: intotdeauna copilul nu vrea altceva decat atentie, daca in timpul unei crize ii arati ca esti alaturi de el, ca te implici cumva in viata lui revine imediat la sentimente mai bune. Implicarea asta nu inseamna neaparat luat in brate si consolat, pentru ca asta nu face decat sa cumpere pacea pe termen scurt. Insa daca de exemplu propui sa luam o carte sa citim o poveste, sau sa facem impreuna un puzzle sau orice actiune care presupune colaborare atunci lucrurile se schimba imediat ca prin minune.
...aproape intotdeauna:)
pentru ca exista si situatii in care nimic nu functioneaza - gen "mai vreau sa stam in parc" cand singura varianta este sa fii calm, sa-ti astupi urechile, sa ai servetele la indemana sa stergi nasucul si lacrimile si sa astepti sa treaca.
Pentru diversificare, sa nu ne plictisim, noi mai avem si varianta "eu prima" care poate da nastere la niste probleme foarte grave cu noi crize de plans pentru cea care prinde locul 2. Competitia nu e rea in general, dar parca datul din coate care sa intre prima in lift nu se incadreaza la asa ceva...
Cam asa se intampla la noi, din ce am discutat cu unul cu altul inteleg ca si in alte parti e tot cam la fel, ce sa mai comentam, vine la pachet cu rolul de parinte, lucruri pe care nu ti le spune nimeni inainte, la care nici nu te gandesti insa le descoperi cu "bucurie" pe parcurs :).
Noi incercam sa implicam fetele cat mai mult in viata noastra si noi in a lor, incercam sa stam cat mai mult alaturi de ele, sa stam de vorba, sa ne jucam impreuna, sa citim impreuna, sa calatorim impreuna, sa ne uitam la "micul meu ponei"impreuna :). Cu timpul sunt convins ca si problemele vor deveni mai mari, insa fiind aproape in permanenta si invatand impreuna vom reusi sa le depasim si sa nu ajungem in situatii precum cele din media.
STOP! Evident ca vorbele de mai sus nu trebuie interpretate ca atare :)
Zilele astea vad ca e mare breaking news faptul ca mai sus numitul fost politician (sau poate ca inca mai e, habar nu am) si-a bruscat fata in mijlocul strazii. Rezonez in totalitate la problema pe care o are un tata cu copilul lui (eu am doua fete asa ca sunt dublu ingrijorat:), insa nu pot sa am simpatie fata de personajul respectiv care parca a cautat in fiecare zi sa ajunga la acest rezultat prin felul in care a ales sa-si traiasca viata. Imi este greu sa cred ca intre sotiile care l-au tot parasit si pustoaicele cu care umbla acum mai are timp sa o mai strecoare si pe fiica, asa ca rezultatul nu era greu de anticipat.
Pe de o parte mie imi da mana sa fiu critic, pentru ca fetele mele sunt mici, iar problemele cu care ne confruntam in prezent sunt la fel de mici ca si ele - nu vreau jucaria asta, vreau rochita cealalta, vreau codite, nu vreau la somn, nu vreau sa mananc etc. Nimic iesit din comun, insa in marea majoritate a timpului se lasa cu tipete, plansete, sughituri pe de o parte si diferite reactii de cealalta parte :) Insa am constatat un lucru extrem de important: intotdeauna copilul nu vrea altceva decat atentie, daca in timpul unei crize ii arati ca esti alaturi de el, ca te implici cumva in viata lui revine imediat la sentimente mai bune. Implicarea asta nu inseamna neaparat luat in brate si consolat, pentru ca asta nu face decat sa cumpere pacea pe termen scurt. Insa daca de exemplu propui sa luam o carte sa citim o poveste, sau sa facem impreuna un puzzle sau orice actiune care presupune colaborare atunci lucrurile se schimba imediat ca prin minune.
...aproape intotdeauna:)
pentru ca exista si situatii in care nimic nu functioneaza - gen "mai vreau sa stam in parc" cand singura varianta este sa fii calm, sa-ti astupi urechile, sa ai servetele la indemana sa stergi nasucul si lacrimile si sa astepti sa treaca.
Pentru diversificare, sa nu ne plictisim, noi mai avem si varianta "eu prima" care poate da nastere la niste probleme foarte grave cu noi crize de plans pentru cea care prinde locul 2. Competitia nu e rea in general, dar parca datul din coate care sa intre prima in lift nu se incadreaza la asa ceva...
Cam asa se intampla la noi, din ce am discutat cu unul cu altul inteleg ca si in alte parti e tot cam la fel, ce sa mai comentam, vine la pachet cu rolul de parinte, lucruri pe care nu ti le spune nimeni inainte, la care nici nu te gandesti insa le descoperi cu "bucurie" pe parcurs :).
Noi incercam sa implicam fetele cat mai mult in viata noastra si noi in a lor, incercam sa stam cat mai mult alaturi de ele, sa stam de vorba, sa ne jucam impreuna, sa citim impreuna, sa calatorim impreuna, sa ne uitam la "micul meu ponei"impreuna :). Cu timpul sunt convins ca si problemele vor deveni mai mari, insa fiind aproape in permanenta si invatand impreuna vom reusi sa le depasim si sa nu ajungem in situatii precum cele din media.
vineri, 9 septembrie 2016
Vaccinul
Cum ne apropiem de 5 ani, doctorita de familie ne-a anuntat ca piscotelul cel mare trebuie sa faca vaccin. Iar? Da, este unul dintre cele obligatorii. Ok, daca asa trebuie...facem, cum nu?
Trebuie sa spun ca sunt unul dintre cei care sunt pentru vaccinuri - noi le-am facut pe toate cele obligatorii si unele suplimentare de pe o schema voluntara recomandata de pediatru. Nu credem ca un copil e protejat cu incantatii sau mancare vegana sau mai stiu eu ce, asa ca din cand in cand ne transformam in niste parinti foarte rai care duc copiii la intepat. Ieri a fost o astfel de zi:)
Dilema inainte de toate: sa spunem sau nu copilului ce urmeaza sa se intample? Cum nu mai e un bebelus si nu o mai poti duce de nas chiar asa usor (desi mie imi mai iese cate o farsa din cand in cand) am decis ca e mai bine sa stie, sa nu ma trezesc la fata locului ca o pune de o drama cu lacrimi si tipete. A reactionat foarte bine, atat inainte cat si dupa - eu si cand ma duc la recoltare pentru analize ma duc cu inima stransa, fiica-mea nu are nici o treaba. A plecat chiar incantata de acolo, cu cateva jeleuri (desigur foarte sanatoas) primite de la doctorita. Dar pe langa jeleuri care vin si se duc repede, a mai primit niste piese de rezistenta numai bune de impresionat copiii de la gradi: un plasture (tati tati pe asta nu-l mai dau jos niciodata!)
si un abtibild cu un ursulet:
Desi am sperat ca le va pierde pe amandoua pana seara, dorinta nu mi s-a indeplinit...plasturele am reusit sa-l subtilizam la baie, dar ursuletul inca ne vegheaza in camera ei :)
Peste o luna trebuie sa mergem cu cea mica - acolo lucrurile nu mai sunt asa simple, trebuia sa-mi semene cineva si mie:) Dar mai e pana atunci...
Trebuie sa spun ca sunt unul dintre cei care sunt pentru vaccinuri - noi le-am facut pe toate cele obligatorii si unele suplimentare de pe o schema voluntara recomandata de pediatru. Nu credem ca un copil e protejat cu incantatii sau mancare vegana sau mai stiu eu ce, asa ca din cand in cand ne transformam in niste parinti foarte rai care duc copiii la intepat. Ieri a fost o astfel de zi:)
Dilema inainte de toate: sa spunem sau nu copilului ce urmeaza sa se intample? Cum nu mai e un bebelus si nu o mai poti duce de nas chiar asa usor (desi mie imi mai iese cate o farsa din cand in cand) am decis ca e mai bine sa stie, sa nu ma trezesc la fata locului ca o pune de o drama cu lacrimi si tipete. A reactionat foarte bine, atat inainte cat si dupa - eu si cand ma duc la recoltare pentru analize ma duc cu inima stransa, fiica-mea nu are nici o treaba. A plecat chiar incantata de acolo, cu cateva jeleuri (desigur foarte sanatoas) primite de la doctorita. Dar pe langa jeleuri care vin si se duc repede, a mai primit niste piese de rezistenta numai bune de impresionat copiii de la gradi: un plasture (tati tati pe asta nu-l mai dau jos niciodata!)
Peste o luna trebuie sa mergem cu cea mica - acolo lucrurile nu mai sunt asa simple, trebuia sa-mi semene cineva si mie:) Dar mai e pana atunci...
miercuri, 7 septembrie 2016
Piscotel la gradinita
Ma simt putin exclus si chiar invidios - oriunde ai merge zilele astea e pe baza de "back to school", deci ce ma fac eu care nu am treaba cu scoala? La mine nici macar "back to gradi" nu e pentru ca noi am revenit deja de la 1 august aici :)
Intorcandu-ma putin in timp trebuie sa spun ca am avut mare noroc cu bunicii care au fost langa noi in permanenta si s-au ocupat de copii, insa la un moment dat a devenit evident faptul ca junioarele au nevoie de companie de varsta lor, iar iesirile in parc nu erau suficiente. Cum trebuia sa trecem intr-o alta etapa, am trecut la cautarea unei gradinite. Stat sau privat? Aici nu am avut prea multe de cantarit, am mers pe privat din start. Foarte important era insa apropierea de casa, asa ca am redus lista la trei locatii pe care ne-am propus sa le vizitam, sa le evaluam, sa facem un punctaj...chestii de-astea stiintifice.
Prima vizita a fost la locatia cea mai apropiata de casa, pe care o si vedeam in fiecare dimineata in drum spre lucru. Luat copilul cu noi sa vada cum sta treaba si intram in curte - aici desi era august, destui copii la joaca iar fiica-mea, mare amatoare de societate s-a introdus imediat in mijlocul lor si a trecut la colorat, pictat etc. Noi am luat cladirea la vizitat, vazut bucataria, salile de clasa, sala de sport, discutat cu managerul etc. Cand am iesit sa nu mai putem sa luam copilul sa ne vedem de drum - ii placea deja la nebunie :) Pana acasa (si mult dupa aceea) ne-a vorbit numai despre cum vrea ea sa mearga la gradi, dar nu oriunde, ci la "acea" gradi! Ei bine, cum eu sunt intotdeauna atent la nevoile clientului, si cum si mie imi placuse atmosfera, alegerea a fost facuta, asa ca am scapat de alte vizite. Cum s-ar zice: vazut, placut, inscris!
Au trecut doi ani de atunci si nu avem nici un fel de regret legat de alegerea facuta, pentru noi este alegerea perfecta. Copilul este fericit, merge cu drag acolo in fiecare dimineata - la noi daca vrei sa o pedepsesti o ameninti ca o tii acasa :) Iar placerea asta a transmis-o si numarului 2, care anul asta intra in grupa mica, si ea merge cu acelasi entuziasm in fiecare dimineata. Am avut noroc, ce pot sa spun :)
Acum am o oarecare ingrijorare legata de scoala - peste un an incepem pregatitoarea si ma tem de un soc, dar despre asta la timpul potrivit. Bine ca la gradi au si program de after school, sa fie tranzitia mai usoara :)
Intorcandu-ma putin in timp trebuie sa spun ca am avut mare noroc cu bunicii care au fost langa noi in permanenta si s-au ocupat de copii, insa la un moment dat a devenit evident faptul ca junioarele au nevoie de companie de varsta lor, iar iesirile in parc nu erau suficiente. Cum trebuia sa trecem intr-o alta etapa, am trecut la cautarea unei gradinite. Stat sau privat? Aici nu am avut prea multe de cantarit, am mers pe privat din start. Foarte important era insa apropierea de casa, asa ca am redus lista la trei locatii pe care ne-am propus sa le vizitam, sa le evaluam, sa facem un punctaj...chestii de-astea stiintifice.
Prima vizita a fost la locatia cea mai apropiata de casa, pe care o si vedeam in fiecare dimineata in drum spre lucru. Luat copilul cu noi sa vada cum sta treaba si intram in curte - aici desi era august, destui copii la joaca iar fiica-mea, mare amatoare de societate s-a introdus imediat in mijlocul lor si a trecut la colorat, pictat etc. Noi am luat cladirea la vizitat, vazut bucataria, salile de clasa, sala de sport, discutat cu managerul etc. Cand am iesit sa nu mai putem sa luam copilul sa ne vedem de drum - ii placea deja la nebunie :) Pana acasa (si mult dupa aceea) ne-a vorbit numai despre cum vrea ea sa mearga la gradi, dar nu oriunde, ci la "acea" gradi! Ei bine, cum eu sunt intotdeauna atent la nevoile clientului, si cum si mie imi placuse atmosfera, alegerea a fost facuta, asa ca am scapat de alte vizite. Cum s-ar zice: vazut, placut, inscris!
Au trecut doi ani de atunci si nu avem nici un fel de regret legat de alegerea facuta, pentru noi este alegerea perfecta. Copilul este fericit, merge cu drag acolo in fiecare dimineata - la noi daca vrei sa o pedepsesti o ameninti ca o tii acasa :) Iar placerea asta a transmis-o si numarului 2, care anul asta intra in grupa mica, si ea merge cu acelasi entuziasm in fiecare dimineata. Am avut noroc, ce pot sa spun :)
Acum am o oarecare ingrijorare legata de scoala - peste un an incepem pregatitoarea si ma tem de un soc, dar despre asta la timpul potrivit. Bine ca la gradi au si program de after school, sa fie tranzitia mai usoara :)
luni, 5 septembrie 2016
Piscotelul si tehnologia
Stau cateodata si ma intreb daca sunt un parinte responsabil care are grija sa-si creasca copiii asa cum "scrie la carte". Cum sunt o persoana pozitiva imi raspund tot singur: DA! Insa dupa propria mea carte :) pe care inca nu am scris-o dar o traiesc zi de zi.
Acum cinci ani, la nasterea primului piscotel, ni s-au recomandat ca lecturi obligatorii niste "manuale" - ceva cu evolutia copilului pana la 3 ani si apoi un al doilea volum care acoperea probabil perioada de dupa 3 ani :) Constiincios cum sunt am purces la achizitia lor imediata - doua volume de cateva sute de pagini fiecare!!! WTF? Probabil ca autorul este un geniu in materia cresterii copiilor, insa eu (de fapt noi) am decis sa pastram intacte cele doua volume pe care sa le transmitem generatiei urmatoare - cine stie, poate nu se mai gasesc atunci :)
Nu stiu ce abordare are respectivul autor legata de contactul copilului cu tehnologia (tablete, telefoane, calculatoare, televizor), nu m-a interesat, insa observ in jurul meu ca ideea de baza e ca aceasta e daunatoare si trebuie evitata cat mai mult. Copilul trebuie sa se joace, sa faca sport si sa citeasca - probabil asa va descoperi ce scrie in carte, nu? Insa in nici un caz nu trebuie sa se atinga de vreun telefon, tableta sau mai stiu eu ce, nu poate invata nimic bun si e o pierdere de vreme.
Sunt foarte de acord cu ideea ca piticii trebuie sa se joace - si asta cat mai mult posibil pentru ca daca nu acum atunci cand? Maine poimaine vine scoala peste ei si s-a cam terminat. Joaca e de baza la varsta lor, si prin joaca fac si sport, pentru ca doar nu o sa stea pe loc sa ai si tu un pic de liniste, nu, trebuie sa se agite in toate partile, in general la viteza maxima pana se consuma bateriile si pica de oboseala!
Cartile sunt foarte bune - copiii mei au fost expusi la carti inca din primele luni de viata. Le adora pur si simplu! Evident, inca nu citesc, insa ideea de carte le place. Iar bucuria pe care o afiseaza cand primesc cate o carte este de nedescris in cuvinte.
Ce facem insa cu device-urile pe care le avem cu totii la indemana? Eu recunosc ca sunt un impatimit, imi place sa am si folosesc zilnic (poate prea mult cateodata) si probabil nu am fost cel mai bun exemplu pentru copii. Insa pe de alta parte nu sunt de acord cu privarea lor de acces la mijloacele de informatie. Disney Channel este minunat, are numai personaje de la care se poate invata cate ceva si este canalul favorit al fetelor - din pacate are si reclame, asa ca fetele mele sunt tot timpul la curent cu ultimele noutati in materie de jucarii :)
Tableta si telefonul sunt doua obiecte care le fascineaza pur si simplu - ca sa nu ne certam, au propria lor tableta la care au acces in conditiile in care sunt fetite cuminti (si desigur daca isi aduce cineva aminte sa o incarce). De multe ori vin la mine si imi canta tot felul de cantecele pe care la inceput credeam ca le stiu de la gradinita, insa cu timpul am realizat ca le stiu de pe Youtube, aplicatia lor favorita (de fapt singura pe care o folosesc). Ca bonus pentru parinti, cand au tableta se inteleg mai bine ca niciodata, nu tu cearta, nu tu inghionteli, nu tu tipete...ai zice chiar ca sunt surori:)
Cu telefonul e putin diferit - singurele iconite de interes sunt camera foto si galeria de imagini. Cum in arhiva de imagini sunt poze de-ale lor in cea mai mare parte, se admira fara sa se plictiseasca...cred ca sunt un pic narcisiste:) Cand ai doua fete care stiu pe ce sa apese sa ajunga la poze trebuie sa ai grija sa pastrezi un echilibru intre imaginile cu ele. Preferabil este sa fie amandoua, insa nu se poate intotdeauna...
Eu unul sunt de acord cu accesul la tehnologie, pana la urma asta este viitorul. Intr-un fel sau altul, ca vrem sau nu vrem, in viitor lumea va fi altfel decat o percepem acum. Ele iau tehnologia asa cum e, o prind din zbor si li se pare ceva foarte natural, iar ceva ce este natural nu trebuie inabusit. Evident, exista si reversul, orice lucru poate fi si periculos in cantitati exagerate, insa daca esti putin atent la cantitate si calitate totul este in regula. Probabil mai incolo va trebui sa fiu mai atent la continutul pe care il vor accesa, insa in nici un caz nu le voi ingradi accesul. O fi bine, o fi rau, timpul va decide...
Acum cinci ani, la nasterea primului piscotel, ni s-au recomandat ca lecturi obligatorii niste "manuale" - ceva cu evolutia copilului pana la 3 ani si apoi un al doilea volum care acoperea probabil perioada de dupa 3 ani :) Constiincios cum sunt am purces la achizitia lor imediata - doua volume de cateva sute de pagini fiecare!!! WTF? Probabil ca autorul este un geniu in materia cresterii copiilor, insa eu (de fapt noi) am decis sa pastram intacte cele doua volume pe care sa le transmitem generatiei urmatoare - cine stie, poate nu se mai gasesc atunci :)
Nu stiu ce abordare are respectivul autor legata de contactul copilului cu tehnologia (tablete, telefoane, calculatoare, televizor), nu m-a interesat, insa observ in jurul meu ca ideea de baza e ca aceasta e daunatoare si trebuie evitata cat mai mult. Copilul trebuie sa se joace, sa faca sport si sa citeasca - probabil asa va descoperi ce scrie in carte, nu? Insa in nici un caz nu trebuie sa se atinga de vreun telefon, tableta sau mai stiu eu ce, nu poate invata nimic bun si e o pierdere de vreme.
Sunt foarte de acord cu ideea ca piticii trebuie sa se joace - si asta cat mai mult posibil pentru ca daca nu acum atunci cand? Maine poimaine vine scoala peste ei si s-a cam terminat. Joaca e de baza la varsta lor, si prin joaca fac si sport, pentru ca doar nu o sa stea pe loc sa ai si tu un pic de liniste, nu, trebuie sa se agite in toate partile, in general la viteza maxima pana se consuma bateriile si pica de oboseala!
Cartile sunt foarte bune - copiii mei au fost expusi la carti inca din primele luni de viata. Le adora pur si simplu! Evident, inca nu citesc, insa ideea de carte le place. Iar bucuria pe care o afiseaza cand primesc cate o carte este de nedescris in cuvinte.
Tableta si telefonul sunt doua obiecte care le fascineaza pur si simplu - ca sa nu ne certam, au propria lor tableta la care au acces in conditiile in care sunt fetite cuminti (si desigur daca isi aduce cineva aminte sa o incarce). De multe ori vin la mine si imi canta tot felul de cantecele pe care la inceput credeam ca le stiu de la gradinita, insa cu timpul am realizat ca le stiu de pe Youtube, aplicatia lor favorita (de fapt singura pe care o folosesc). Ca bonus pentru parinti, cand au tableta se inteleg mai bine ca niciodata, nu tu cearta, nu tu inghionteli, nu tu tipete...ai zice chiar ca sunt surori:)
Eu unul sunt de acord cu accesul la tehnologie, pana la urma asta este viitorul. Intr-un fel sau altul, ca vrem sau nu vrem, in viitor lumea va fi altfel decat o percepem acum. Ele iau tehnologia asa cum e, o prind din zbor si li se pare ceva foarte natural, iar ceva ce este natural nu trebuie inabusit. Evident, exista si reversul, orice lucru poate fi si periculos in cantitati exagerate, insa daca esti putin atent la cantitate si calitate totul este in regula. Probabil mai incolo va trebui sa fiu mai atent la continutul pe care il vor accesa, insa in nici un caz nu le voi ingradi accesul. O fi bine, o fi rau, timpul va decide...
vineri, 2 septembrie 2016
Tata de fata (sau ca sa fiu mai "precis": de fete)
Nu trece zi fara sa-mi dau seama ca fac parte dintr-o categorie aparte, si anume aceea a tatilor de fete. Unii au una, altii (cum sunt si eu) au doua, altii chiar mai multe :) Cica noi am fi de "vina" ca au iesit fete si nu baieti, noi fiind cei care venim cu nu stiu ce cromozom - ce o mai fi si ala :) Pai daca e vorba de vina cuiva, eu unul mi-o asum cu drag, si nu as vrea nimic schimbat.
Un avantaj extrem de important pentru mine este acela ca nimeni nu se asteapta ca tu sa ai vreo idee legata de imbracamintea si incaltamintea fetelor, accesorizare si asortare. Din fericire mi-am dovedit in timp incompetenta in aceasta directie asa ca nu exista riscul sa am vreo responsabilitate pe sectorul asta.
E treaba exclusiva a mamei lor iar in rarele cazuri in care chiar trebuie sa aleg eu haine de cele mai multe ori rezultatul nu este cel asteptat. Ca sa nu mai spun de codite, impletituri, agrafe etc, unde iarasi sunt complet pe langa subiect. Pai cum sa faci asa ceva?
Cu toate astea fetele par sa ma simpatizeze: vin la mine sa le iau in brate, sa le mangai, se bucura cand ma vad, vin la mine chiar si atunci cand sunt suparate si plang - sa le sterg ochii si nasul. Suna frumos nu-i asa? Ei bine asa si este pana iti dai seama ca au o capacitate nebanuita de a face zgomote la care nu te-ai astepta ca sunt in stare fiind atat de mici :) Plansul este acompaniat intotdeauna cu tipete de simti ca ti se infunda urechile...si par neobosite. De cele mai multe ori este o piesa de teatru bine pusa in scena pentru a impresiona - oare de-asta sa vina in special la mine in momentele astea? Probabil ca da :)
Perioada e minunata, nu am ajuns nici macar la scoala, asa ca totul e doar joaca. Eu mai am unele temeri pentru mai tarziu, dar mi-am propus sa le abordez la timpul potrivit - nu-mi iese din cap scena din filmul blended in care doi tipi discuta despre copiii lor adolescenti: tatal baiatului, mandru nevoie mare de odrasla lui ii spune celuilalt (care are fata) ca e "screwed". Iar eu am doua :) Sunt momente in care te gandesti ca o pusca cu sare nu strica la casa omului...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)